Arhiva pentru mai 15th, 2008

h1

O sa ard in flacarile iadului pentru asta

15 mai, 2008

La inceput am crezut ca e vorba de un eveniment deosebit, de o conjunctura speciala care face ca blogul respectiv sa fie atat de citit. Apoi am vazut ca altele similare au aceleasi performante. Hai sa le bag si eu in seama, zic, sa nu mor prost (desigur, demersul meu nu m-a ajutata, asa ca vorba aceea: “Du-te la ostire! Pentru tara mori! Si-ti va fi mormantul coronat cu flori!”) Amin, ca sa fiu in tema!

Blogurile la care ma refer sunt in special cele religioase. Si sunt tot felul de religii si secte. Biserica a 7a de dupa usa, Acolitii lu’ Popa Peste, Credinciosii din ceasul al 13-lea salariu, in general orice fel de cult are un blog mai nou. Si credinciosii il citesc smeriti, ca pe cartea de capatai, ca deh, progresul tehnologic afecteaza si religia. Si eu stau si ma uit ca bou’ nestiutorul, mirandu-ma cat de multe tampenii pot fi scrise in acele bloguri. Si culmea e ca am gasit si un comentariu la un articol despre faptul ca Vaticanul ar recunoaste existenta extraterestrilor, comentariu semnat de un preot de la manastirea Antim (plec de la prezumtia ca e autorul adevarat). Bai nene, acuma popii stau sa scrie pe blog si sa comenteze existenta extraterestrilor? Eu nu am nimic impotriva, dar mi se pare ciudat rau (sunt eu nebun? Chiar nu trebuie sa raspundeti la intrebarea asta!).

Si daca tot suntem in campanie, la ce s-au gandti dragii nostrii conducatori si candidati? Hai s-o puna si ei de-un blog, ca e la moda si asa poate ne castigam simpatia tinerilor, ca astia ce le mai au cu blogurile. E plina blogosfera de bloguri politice. Nici nu stiu daca sa dau sau nu nume, initial vroiam sa includ acest articol in categoria “Anticampanie”, dar un blog tin neaparat sa il remarc: blogu’ lu’ Bombinel (am vazut ca am scris gresit si vroiam sa corectez, da’ suna foarte tare asa). Nu ma obosesc sa ii dau adresa, ca nimeni nu face reclama la rebuturi, da’ sloganul blogului era ceva de genul: Ministru>>Prim-ministru>>Blogger. Si mai avea scrisa o deviza: “Cititorii mei sunt mai inteligenti decat scriitorii altora!”. Eu cred sincer ca intre prim-ministru si blogger a uitat sa treaca: “Corupt>>Anchetat DNA>>Zambaccian” si alte apelative. Da’ probabil nu mai avea spatiu editorial. Cat despre cititori, prefer sa fiu cel mai idiot cititor de bloguri decat sa ii citesc lui articolele.

Blogurile “e la moda”, asa ca inevitabil au aparut si cele electorale. Daca puteau sa voteze si copiii de 7 ani, sigur apareau candidatii in clipuri anime, pe cartile de Pokemon, aveau clipuri electorale pe Fox Kids si Cartoon Network, iar Dexter il recomanda calduros pe Victor Ponta (cei doi seamana un pic, totusi imi cer scuze fata de Dexter pentru comparatie) la primarie. A propos, ati vazut ca si Daciana Sarbu seamana cu Dee Dee? :D

h1

Episodul 7 – Filme

15 mai, 2008

Cele mai urate filme sunt cu siguranta filmele musical. O sa le zic, adaptat la limba romana, musicaluri. Nu ma uit la ele, pentru ca nu imi plac, dar m-a pacalit prietena si m-a dus la “Sweeney Todd“, fara sa am habar ca o sa il aud pe Johnny Depp cantand. Nu-mi plac pentru ca le consider o pierdere de timp, sunt ineficiente: de ce sa miorlai niste cuvinte, cand poti la fel de bine (poate chiar mai bine) sa exprimi aceeasi idee prin dialog sau mimica? Mai ales ca de cele mai multe ori si muzica e destul de stresanta.

Nu stiu daca aveti idee la ce ma refer, da’ eu cand eram mic, mama obisnuia sa dea cu smirghel pe talpa fierului de calcat. Si scotea un zgomot care pur si simplu imi facea pielea de gaina, nu puteam sa il sufar. Cam asa si cu musicalurile. Cred ca din copilarie a aparut antipatia mea pentru gen. Tin minte ca mai vedeam desene animate si cand incepeau aia sa cante ma lua o plictisealaaaa. Adica inteleg sa mai bagi o secventa cand canta mai multe personaje in cor, dar imi vine acum minte o scena din Frumoasa si Bestia, cand canta Frumoasa. Vai de timpanele mele.

Nu-mi plac pentru ca mi se par puerile, dar intr-un mod prostesc. Ele se vor serioase (Sweeney Todd cel putin era plin de sange si beregate retezate), dar cand incep actorii sa cante, ma ia cu frisoane. Nu-mi plac musicalurile si gata. Cate astfel de filme au luat premii la alte categorii decat Musical? Niciunul (cred). Asta nu inseamna decat ca niciun film de acest gen nu e cu adevarat valoros. De ce? Pentru ca se canta mult si aiurea!

DIXIT!